Clinica Stomatologica Orto Dental

Este nevoie de timp si rabdare pentru a va acomoda cu noile proteze dentare pe care organismul dumneavoastra le identifica drept obiecte straine. Trebuie sa stiti ca rezultatul protezarii se imbunatateste treptat,

pe masura purtarii protezelor, a pastrarii legaturii cu medicul care v-a tratat si a indeplinirii recomandarilor noastre.
Este bine sa purtati protezele dentare cat mai mult pentru ca gingiile si musculatura sa se adapteze mai repede (pacientul se va prezenta la un control in ziua imediat urmatoare pentru retusuri) . Este o senzatie ciudata la inceput, un purtator vechi de proteze dentare poate sa confirme acest lucru, astfel incat protezele pot parea mari la inceput,  limba pare ca nu mai are loc, buzele par impinse in afara, iar pacientul se poate  musca de obraz.
Ca sa puteti vorbi bine intr-un timp cat mai scurt, cititi cu voce tare un ziar,o revista,  de nenumarate ori in fiecare zi pana cand va obisnuiti sa pronuntati corect cuvintele.
Pentru o masticatie cat mai eficienta va recomandam urmatoarele: incepeti cu alimente moi si nelipicioase (oua, lactate, supe, legume fierte, carne tocata). Evitati sa muscati prea puternic sau bucati prea mari cu dintii din fata. Alimentele se vor taia in bucati mici iar masticatia va fi ghidata in spatele dintilor frontali pentru stabilitatea protezei dentare. Evitati alimente cu samburi sau seminte ce pot patrunde sub proteza producand iritatii. Incercati sa mestecati incet si pe ambele parti ale protezei, astfel incat presiunea sa fie distribuita uniform.
Suptul bomboanelor va poate ajuta daca aveti dificultati la inghitire, hiper-salivatie sau proteza se desprinde.
Igiena orala este la fel de importanta atat pentru proteza dentara cat si pentru dinti. Indepartarea placii bacteriene este importanta pentru ca ea poate contribui la inflamarea gingiilor, aparitia candidozelor si infectiilor. Protezele dentare se curata cu o perie moale, cu apa si sapun( pasta de dinti este abraziva si face sa dispara luciul). Este bine ca in timpul igienizarii proteza sa fie tinuta deasupra unui recipient cu apa, deoarece se poate sparge daca atinge solul.
Folositi adezivi de proteza pentru o stabilitate mai buna si o adaptare mai rapida.

Contact

Str Clucerului, nr.2, Etaj 1,
Sector 1, Bucuresti
Tel: 021 222 16 33
Mob: 0749-DENTAL
(0749-336825)
Orar: Luni-Vineri 8.30-20.00
Sambata numai cu programare.
Consultati pagina de contact

Consultatii online

Poti apela la o Consultatie Online. Nu ezita sa ne scrii si in cel mai scurt timp un specialist iti va raspunde.